OMV-ul se curăță înainte ca noua șefă să deschidă ușa
Strângeri de mână aurite în loc de anunțuri sincere: OMV atrage de la Paști angajații cu despagubiri atractive din koncern. 400 de locuri de muncă ar trebui să dispară, chiar înainte ca noua CEO Daniela Vlad-Cibira să se instaleze în biroul ei. O coincidență? Cu greu.
Viena, 15 aprilie 2026. La OMV se face o curățenie. Temeinică, rapidă și cât mai liniștit posibil. Din perioada sărbătorilor de Paști circulă între angajații grupului energetic parțial de stat o ofertă pe care e greu s-o refuzi: cine plecă voluntar, primește o gratificație de plecare. Condițiile ar trebui să fie generoase, interesul este în consecință ridicat. Până în 2027, grupul vrea să elimine 400 de posturi cu normă întreagă. Toate acestea se întâmplă câteva săptămâni înainte ca noua președintă a Consiliului de Administrație Daniela Vlad-Cibira să preia oficial conducerea.
Momentul este totul, chiar și atunci când vine vorba de reduceri de personal
Momentul acestei acțiuni nu este o coincidență. Cine se pricepe la lumea corporativă, cunoaște jocul: o nouă conducere vrea să înceapă cu o bilanț curată. Moșteniri grele, decizii dificile, măsuri nepopulare, se fac cu anticipare. Echipa de conducere care se retrage poartă responsabilitatea, cea nouă se poate prezenta ca reformatoare, nu ca comisară a reducerilor. Este un tipar dovedit, iar OMV-ul îl execută perfect.
Oficial se spune că reducerea de personal face parte dintr-o reorientare strategică. Grupul trebuie să se pregătească pentru tranziția energetică, să devină mai ușor, mai eficient. Asta sună rezonabil. Dar în culisele întâmplă mai mult decât doar o chestiune de eficiență. E vorba despre putere, despre control, despre cine va avea de spus cuvântul final la cel mai important grup energetic al Austriei.
Cine beneficiază, cine plătește?
Gratificațiile de plecare costă bani. Mulți bani. Conform surselor interne, indemnizațiile sunt semnificativ peste minimul legal, altfel nu s-ar putea explica interesul mare al personalului. Aceste costuri sunt purtate la urmă și de contribuabilii. Statul austriac deține prin ÖBAG 31,5 la sută din OMV. Atunci când grupul cheltuiește milioane pentru indemnizații, asta micșorează dividenda, și cu asta veniturile bugetului federal.
Beneficiarii sunt, pe lângă manageri care se eliberează elegant de o sarcină neplăcută, în special investitori internaționali. Ei vor structuri ușor de gestionat și randamente ridicate. Interesele angajaților, ale locațiilor austriece, ale securității pe termen lung a aprovizionării, toate acestea sunt o cu totul altă poveste.
Iluzia voluntarității
A vorbi despre un program de reducere „voluntar“ este, în cel mai bun caz, eufemistic. Cine lucrează de ani de zile la OMV, simte presiunea. Mesajul este clar: Cine nu pleacă acum, ar putea fi dat afară mai târziu fără o compensație generoasă. Este o ofertă pe care nu o refuzi, pentru că alternativa ar putea fi și mai neplăcută. Acest tip de voluntaritate are un gust amar.
Remarcabil este și tăcerea politicii. De la ÖVP și Verzi, care reprezintă statul în ÖBAG, nici un cuvânt critic. Nicio întrebare dacă această reducere are sens strategic. Nicio dezbatere dacă un grup parțial deținut de stat, în timpuri de incertitudine energetică geopolitică, ar trebui să distrugă competența. Deviza pare a fi: ochi închişi și înainte.
Cele două fețe ale puterii
OMV se prezintă ca un grup modern care se pregătește pentru viitor. Realitatea este mai prozaică: Aici deciziile neplăcute sunt forțate înainte de o schimbare de conducere, finanțate cu bani din buzunarele contribuabililor, în timp ce politica se uită în altă parte. Când Daniela Vlad-Cibira și-va petrece prima zi ca șefă în mai, partea murdară va fi deja terminată. Ea va putea anunța apoi un nou început, pe seama a 400 de oameni care și-au pierdut locul de muncă. YANUS rămâne pe urmă.