„Am plătit mită“: Jegor Burkin descrie un presupus sistem de protecție financiară pentru callcenter-urile ucrainene
„Mexicanul“ și sistemul de mită: noi declarații în cazul „Cartago“ Jegor Burkin confirmă, într-un interviu amplu, că a plătit mită și descrie un presupus sistem de protecție financiară pentru callcenter-urile ucrainene: 21.000 de dolari SUA lunar pentru 50 de angajați. El numește intermediari, vorbește despre posibile legături cu oficiali de rang înalt și aduce acuzații grave de corupție. Yanus Insider analizează declarațiile lui Burkin și întrebările deschise din spatele operațiunii NABU „Cartago“.
Yanus Insider | Cercetare Investigațională
Un actor central în contextul operațiunii NABU „Cartago“ confirmă vocea sa pe înregistrări audio publicate, descrie plăți regulate către reprezentanți ai autorităților de aplicare a legii din Ucraina și numește presupusi intermediari. Dar cât de extins a fost acest sistem – și ce se poate dovedi cu adevărat?
O recunoaștere care schimbă istoria
„Confirm că am plătit mită pentru asta. De asemenea, că U-420 a plătit mită.“
Este una dintre cele mai remarcabile declarații dintr-un interviu amplu pe care Jegor Burkin, cunoscut sub porecla „Mexicanul“, l-a acordat intervievatorului ucrainean Wassyl Tymoschenko.
Burkin este una dintre persoanele centrale menționate în legătură cu operaţiunea „Cartago“ a Biroului Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU). În complex se discută despre centre de apel presupuse frauduloase, relaţii de corupţie şi reţeaua de retail U-420.
În discuţia de aproximativ două ore şi jumătate, Burkin nu neagă că vocea lui se aude în înregistrările publicate de NABU.
„Nu vreau să neg nimic. Dimpotrivă, vreau să confirm că totul a fost exact aşa“, explică el.
Apoi susţine că înregistrările publicate arată doar o mică parte din faptele reale:
„Tot ce aţi auzit poate reprezenta cel mult cinci la sută din ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina.“
Aceasta nu este o recunoaștere completă a vinovăţiei. Dimpotrivă: o parte semnificativă a interviului este folosită de Burkin pentru a respinge acuzaţiile extrem de grave împotriva sa.
Declaraţiile sale privind plăţi de mită şi contacte cu autorităţile de aplicare a legii ridică totuşi o întrebare separată: A existat în Ucraina un sistem organizat în care centrele de apel erau protejate de investigaţiile de stat în schimbul unor plăţi regulate – şi cine a beneficiat de pe urma acestuia?
21.000 de dolari pentru 50 de angajaţi
Cea mai concretă parte a interviului se referă la tarifele presupuse pentru protecţia centrelor de apeluri.
Conform declaraţiilor lui Burkin, pentru fiecare 50 de angajaţi s-au plătit lunar 21.000 de dolari SUA.
Suma a fost repartizată după cum urmează:
- 7.000 de dolari SUA pentru Serviciul de Securitate ucrainean SBU.
- 7.000 de dolari SUA pentru Poliţia Naţională.
- 7.000 de dolari SUA pentru Procuratura Generală.
Burkin descrie astfel nu o plată unică pentru începerea unui anumit proces, ci o contribuție regulată, menită să asigure o funcţionare a afacerii cât mai lipsită de perturbări.
Conform acestui model, un call center cu 100 de angajaţi ar fi trebuit să plătească lunar 42.000 de dolari, iar unul cu 150 de angajaţi 63.000 de dolari.
Burkin estimează că în Ucraina ar fi fost aproximativ 1.500 de call centre active. În plus, el vorbeşte despre o cifră de afaceri lunară a sectorului de miliarde.
Aceste cifre nu au fost încă confirmate independent. Ele reflectă iniţial exclusiv evaluarea proprie a lui Burkin.
Cine a colectat banii?
În interviul lung, Burkin menţionează în special pe Andrij Ossipow, precum şi pe generalul serviciului de informaţii suspendat Serhii Duka şi pe Oleksandr Kowaltschuk, care a deţinut şi o funcţie de conducere în serviciul de informaţii intern SBU.

Conform descrierii sale, iniţial era în contact direct cu Duka şi Kowaltschuk. Mai târziu, Ossipow a intervenit ca intermediar pentru a reduce comunicarea directă.
Ossipow a colectat regulat plăţile, de obicei la începutul lunii.
În plus, Burkin raportează că i-a oferit lui Kowaltschuk un Mercedes V‑Klasse de ziua lui.
O altă afirmație este deosebit de gravă: se spune că, în legătură cu un conflict cu un grup concurent de call center, aproximativ 15 până la 15,5 milioane de dolari ar fi fost transferați către Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei (DBR) în numele lui Kowaltschuk.
Dacă aceste plăți au avut într-adevăr loc, cine le-a primit și cum a fost distribuit banii, nu poate fi stabilit doar pe baza interviului.
Rolul presupus al lui Oleh Tatarow
Burkin susține că un astfel de sistem de bani de protecție nu ar fi putut funcționa fără implicarea nivelurilor superioare ale autorităților de aplicare a legii din Ucraina.
În acest context, el menționează în mod repetat pe adjunctul directorului administrației prezidențiale ucrainene, Oleg Tatarow, pe care îl leagă de presupusa coordonare a diferitelor structuri de securitate și aplicare a legii.

Argumentația sa: dacă un antreprenor, de exemplu, plătește doar o unitate de poliție, alte autorități ar putea în continuare să efectueze percheziții la domiciliu, să confiscă calculatoare sau să inițieze proceduri penale.
O acord de protecție funcțională trebuie, prin urmare, să cuprindă simultan mai multe instituții.
Conform declarației lui Burkin, plățile au fost transmise în cadrul ierarhiilor fiecărui autoritate.
Totuși, întrebarea esențială rămâne deschisă: L-a primit personal Tatarow plăți, a dat instrucțiuni corespunzătoare sau a controlat cu adevărat structura pretinsă?
În schimb, Burkin nu prezintă în interviu nicio dovadă de plată verificabilă independent.
Prin urmare, acuzațiile sale trebuie tratate ca afirmații ale unui participant, nu ca fapte deja dovedite.
Callcenter: afacere legală sau industrie a înșelăciunii?
Burkin declară că a intrat în afacerea de callcenter în anul 2021.
După începerea invaziei totale ruse în februarie 2022, activitățile au fost inițial suspendate și reluate în vara aceluiași an.
El diferențiază mai multe modele de afaceri: presupuse investiții financiare, apeluri bancare frauduloase, suplimente alimentare, servicii esoterice și alte forme de vânzări prin telefon.
În acest context, Burkin susține că centrele sale de apeluri se concentrează în principal pe suplimente alimentare și ghicire.
Unele dintre aceste activități le descrie ca fiind posibil imorale, dar nu ilegale.
Această distincție este esențială pentru apărarea sa.
Faptul că un antreprenor plătește mită este, desigur, de necinstit. Totuși, nu dovedește automat că toate activitățile sale comerciale au fost frauduloase.
Pe de altă parte, propria sa prezentare nu este suficientă pentru a demonstra legalitatea centrelor de apeluri.
U-420: Un model de afaceri la limita legii
Un alt punct central al interviului este rețeaua de retail U-420.
Burkin confirmă implicarea sa în înființarea companiei și declară că rețeaua a cuprins temporar aproximativ 110 de puncte de vânzare.
Printre altele, au fost vândute amestecuri de plante cu canabinoizi sintetici.
Burkin susține că substanțele utilizate la momentul vânzării nu erau interzise. Formulele au fost adaptate la modificările legislative.
În același timp, el confirmă că documente pentru susținerea legalizării marijuanei au fost pregătite și transmise factorilor de decizie politică.
Obiectivul economic a fost să dispună, până la o eventuală legalizare, de o rețea de 200 până la 300 de magazine.
Astfel, U-420 ar fi avut, conform viziunii sale, un avans semnificativ față de potențialii concurenți.
Declarațiile arată o strategie economică clară. Totuși, ele nu dovedesc, luate izolat, legalitatea tuturor produselor vândute și nici o influență ilegală asupra legislației.
Amenințări la adresa jurnalistului de investigație Denis Bihus
În mod deosebit incitant sunt discuțiile publicate despre posibila violență împotriva jurnalistului de investigație Denis Bihus.

În înregistrări se abordează, printre altele, un atac cu acid și un atac cu ciocane.
Burkin confirmă că astfel de discuții au avut loc. Totuși, neagă că ar fi fost pregătit sau ar fi trebuit să se realizeze un atac.
Conform descrierii sale, el dorea să intimideze partenerii de discuție și să le transmită că este capabil de măsuri extreme.
El consideră că este un fel de joc psihologic. Această explicație lasă deschisă întrebarea privind seriozitatea amenințărilor.
Conflictul cu Mykola Tyschtschenko
La sfârșitul interviului, Burkin descrie relațiile sale cu politicianul ucrainean Mykola Tyschtschenko.

Conform declarației sale, Tyschtschenko a ajutat inițial în chestiuni legate de call center.
Totuși, mai târziu a cerut un procent din venituri.
Burkin susține că acest conflict financiar a dus la ruptura dintre cei doi.
De asemenea, el raportează că a finanțat anumite evenimente caritabile în străinătate legate de Tyschtschenko.
El menționează sume diferite, dar recunoaște că nu își amintește exact toate detaliile.
Burkin confirmă, de asemenea, că a publicat înregistrări ale discuțiilor cu Tyschtschenko.
Criptomonede, Everstake și problema donațiilor militare
O altă parte a interviului duce în lumea criptomonedelor și a achizițiilor de armament ucrainene.
Intervievatorul menționează posibile legături între persoane din cercul lui Burkin, compania blockchain Everstake și politicianul ucrainean Mychajlo Fedorow.

Se discută presupuse investigații privind transferurile de criptomonede și achizițiile militare. În discuție se menționează sume de aproximativ 12,2 milioane și 42 milioane de dolari americani.
Totuși, esențial este cine formulează care afirmație.
Acuzațiile concrete privind posibile nereguli la donații și achiziții de drone sunt prezentate în mare parte de intervievator.
Burkin nu confirmă că a fost implicat personal în tranzacțiile în cauză sau că a verificat personal fluxurile de bani presupuse. La întrebările privind posibila implicare a lui Fedorow, el a reacționat parțial în mod explicit speculativ.
Prin urmare, interviul nu furnizează nicio dovadă că Fedorow a fost implicat într-o deturnare sau că Everstake a redirecționat ilegal fonduri de donație.
Totuși, enumeră puncte de plecare pentru o cercetare independentă: tranzacții blockchain, adrese de portofel, contracte, livrări reale și relațiile economice dintre companiile implicate.
Aceste întrebări merită o investigație separată și nu ar trebui să fie echivalate cu presupusul sistem de protecție al call centerelor fără dovezi suplimentare.
Contacte cu serviciile secrete ruse
Burkin confirmă în interviu că a avut contacte cu reprezentanți ruși prin intermediul unui cunoscut pe nume Roman Rudyk.
Punctul de plecare, conform declarațiilor sale, au fost discuții despre criptomonede.
Mai târziu, partenerii de discuție ruși ar fi încercat să îl convingă să colaboreze.
Burkin susține că a refuzat o astfel de colaborare imediat ce a devenit evident că ar putea fi îndreptată împotriva Ucrainei.
Declarațiile sale confirmă astfel un contact, dar nu o activitate pentru serviciile secrete ruse. Caracterul real al acestor relații rămâne deschis fără alte documente și declarații ale martorilor.
Ce rol a jucat serviciul militar de informații ucrainean GUR?
Burkin diferențiază în declarațiile sale între autoritățile clasice de aplicare a legii și serviciile de informații.
În timp ce, conform descrierii sale, SBU, Poliția Națională, Parchetul și DBR ar fi fost relevante pentru presupusele acorduri de protecție, el nu vede serviciul militar de informații GUR ca parte a acestui sistem.
El justifică acest lucru prin responsabilitățile diferite ale instituțiilor. Interviul nu oferă astfel nicio dovadă concretă a implicării GUR în plățile descrise de Burkin.
Un laptop cu presupus material incriminator
Burkin a declarat de mai multe ori că este dispus să colaboreze cu Biroul Național Anticorupție NABU, Parchetul Specializat Anticorupție SAPO și autoritățile de anchetă americane.
El susține că deține înregistrări, capturi de ecran, adrese de criptomonede și informații despre transferuri de bani.
În plus, el menționează un laptop al cărui conținut, conform descrierii sale, ar putea incrimina numeroase alte persoane.
Dacă aceste documente există, dacă sunt autentice și dacă susțin cu adevărat acuzațiile sale, rămâne neclar.
Probe anunțate ar putea deveni relevante pentru investigații suplimentare. Însă, până la examinarea lor, ele rămân o promisiune.
De ce vorbește Burkin chiar acum?
Remarcabil este modul în care Burkin își descrie propriul rol.
Pe de o parte, el confirmă plăți de mită, relații economice cu intermediari și încercarea de a-și asigura interesele comerciale prin contacte cu persoane influente.
Pe de altă parte, el se prezintă ca victimă a unui sistem corupt, care a forțat antreprenorii să plătească și a folosit proceduri penale ca mijloc de presiune.
Aceste două prezentări nu se exclud neapărat reciproc.
Un antreprenor poate, în același timp, să profite de relații corupte și să fie șantajat de aceleași structuri.
Însă disponibilitatea actuală a lui Burkin de a vorbi despre sistem nu îi anulează responsabilitatea de odinioară.
Declarațiile sale publice ar putea urmări mai multe scopuri: dezvăluirea unor abuzuri reale, reglarea de conturi cu foști parteneri de afaceri sau îmbunătățirea propriei poziții față de autoritățile de anchetă.
Care motive predomină nu se poate stabili doar pe baza interviului.
Ce este dovedit – și ce nu?
Interviul conține trei categorii diferite de informații.
În primul rând: mărturisiri personale. Burkin își confirmă vocea din înregistrările publicate, descrie plăți de mită și vorbește despre propriile activități de afaceri.
În al doilea rând: acuzații la adresa unor terți. El numește presupuși destinatari și intermediari ai plăților, descrie posibila implicare a unor înalți funcționari și formulează acuzații împotriva unor foste contacte politice.
În al treilea rând: presupunerile și întrebările intervievatorului. Din aceasta fac parte în special porțiuni ale discuției despre donațiile în criptomonede, Everstake, Fedorov și achizițiile militare.
Din punct de vedere jurnalistic, aceste categorii nu trebuie amestecate.
O mărturisire personală poate fi un punct de plecare important pentru anchete. Dar ea nu dovedește automat vinovăția tuturor persoanelor pe care vorbitorul le numește ulterior.
Adevăratul scandal din spatele operațiunii „Cartagina”
Declarațiile lui Iegor Burkin ridică o întrebare care depășește cu mult activitățile unui singur antreprenor.
Ce se întâmplă atunci când competențele statului de urmărire penală devin ele însele un serviciu care se poate cumpăra?
Dacă firmele plătesc în mod regulat pentru a nu fi percheziționate, pentru a nu li se confisca computerele și pentru a nu fi anchetate, granița dintre controlul statului și interesul privat de afaceri ar fi afectată fundamental.
Autoritățile de urmărire penală nu ar mai veghea doar la respectarea legii, ci ar putea decide ele însele cine, contra plată, este scutit de aplicarea ei.
Burkin susține că cunoaște un astfel de sistem din interior.
Declarațiile sale conțin nume, sume și proceduri concrete. Dar dovada decisivă lipsește încă: ce plăți pot fi efectiv urmărite, cine a primit banii și ce decizii ale statului au fost luate în schimb?
Operațiunea „Cartagina” ar putea fi, așadar, mai mult decât un dosar împotriva unor call-centere presupus ilegale.
Ea s-ar putea transforma într-o anchetă fundamentală asupra relațiilor dintre rețelele economice, autoritățile de urmărire penală și factorii de decizie politică.
Dacă această dimensiune poate fi dovedită nu vor decide alte interviuri, ci documente verificabile, tranzacții financiare și anchete independente.
Întrebarea centrală nu mai este doar cine a operat call-centerele. Ci și cine le-a făcut posibilă activitatea, cine a câștigat de pe urma ei și cât de departe au ajuns, de fapt, presupusele structuri de protecție.
Notă redacțională:
Acest articol se bazează pe interviul acordat de Iegor Burkin lui Vasîl Timoșenko. Declarațiile lui Burkin și acuzațiile formulate de intervievator sunt redate ca atare. Ele nu reprezintă constatări judiciare.
Pentru toți membrii menționați se presupune nevinovăția.